Domnul Mihail Ciocanu, directorul Institutului de Medicină Urgentă (IMU), decorat la popas aniversar cu înalta distincţie bisericească – Medalia ”Sf. Binecredincios Ștefan cel Mare”. Pe această cale țin să aduc alese mulțumiri fratelui Mihail pentru toată deschiderea și sprijinul la realizarea unui proiect de suflet – Capela-memorial „Sf. Spiridon”, amplasată pe teritoriul Spitalului de Urgență. Acest sfânt lăcaș se înalță din dorința cadrelor medicale, a bolnavilor, cu scopul de a completa actul medical și a oferi persoanelor internate un real sprijin duhovnicesc. Or, omul în încercările prin care trece se luptă cu suferinţa, căutând sursele refacerii sănătăţii nu numai în ştiinţa şi practica medicală, ci mai ales la Dumnezeu, de la care aşteaptă ajutorul prin Biserică, prin medic şi preot deopotrivă.
Ați putea dori, de asemenea
-
Programul Tainei Sfântului Maslu la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Acolo unde copiii se roagă cântând, cerul se apropie de pământ
-
Sfințirea unei Sfinte Troițe la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna august – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Copiii din cadrul Taberei de Vară a Parohiei „Sfântul Spiridon” au participat la un pelerinaj de suflet la sfintele mănăstiri din țară


