Pe teritoriul Spitalului de Urgență din Chișinău se construiește o capelă în cinstea Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei

La data de 24 octombrie, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit la Reședința mitropolitană pe preotul Marin Cij, președintele Sectorului Sinodal Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale, însoțit de către dl Mihai Ciocanu, directorul Institutului de Medicină Urgentă (IMU), doctor habilitat, conferenţiar universitar, informează www.mitropolia.md

Recent, dl Mihai Ciocanu a ajuns la un frumos popas aniversar.

Cu acest prilej, Mitropolitul i-a adresat dl Ciocanu alese felicitări şi mulţumiri pentru truda depusă pe parcursul ultimelor trei decenii în ogorul medicinei autohtone, apreciind vocaţia, profesionalismul şi contribuţia domniei sale în promovarea valorilor moral-spirituale în societate.

Drept apreciere pentru truda depusă, directorul Institutului de Medicină Urgentă (IMU) a fost decorat de către Întâistătător cu înalta distincţie bisericească – Medalia ”Sf. Binecredincios Ștefan cel Mare”.

Totodată, Mitropolitul Vladimir a salutat intenția nobilă a conducerii Institutului de Medicină Urgentă (IMU) de a duce la bun sfârșit zidirea capelei în cinstea Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei, amplasată pe teritoriul Spitalului de Urgență.

Acest sfânt lăcaș se înalță din dorința cadrelor medicale, a bolnavilor, cu scopul de a completa actul medical și a oferi persoanelor internate un real sprijin duhovnicesc. Or, omul în încercările prin care trece se luptă cu suferinţa, căutând sursele refacerii sănătăţii nu numai în ştiinţa şi practica medicală, ci mai ales la Dumnezeu, de la care aşteaptă ajutorul prin Biserică, prin medic şi preot deopotrivă.

La rândul său, dl Mihai Ciocanu, a mulțumit Mitropolitului pentru gestul mărinimos și pentru bunăvoința manifestată, declarându-se dispus să muncească și mai departe, pentru promovarea valorilor ziditoare.

La final, preotul Marin Cij din numele întregului grup a mulțumit arhipăstorului pentru grijă și pentru binecuvântare în toate lucrările bineplăcute Domnului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *