Sinodul I Ecumenic de la Niceea, 325 d.Hr. Frescă din Biserica Sf. Sozomen din Galata, Cipru
Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele
Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele
În Duminica a VI după Învierea Domnului, Biserica în construcție a Sf. Ierarh Spiridon al
Maica Domnului ne ocrotește și ne ajută, numai s-o rugăm. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, primeşte
Cu Ajutorul Domnului a fost turnată talpa din beton a gardului decorativ de pe lângă
Evanghelia din Duminica femeii samarinence este o Evanghelie a iubirii milostive a lui Dumnezeu, a
Pisica și puiii ei Și-a găsit adăpost pentru naștere, încă înaintea Postului Mare. Azi, pentru
Săptămâna aceasta, din darul lui Dumnezeu şi în ciuda greutăţilor actuale, au fost reluate lucrările
Sfânta Liturghie în Duminica a IV-a după Paști (a vindecării Slăbănogului). Evanghelia de astăzi este
Hristos a Înviat! Din darul lui Dumnezeu şi în ciuda greutăţilor actuale, au fost reluate
Vă dorim o săptămână binecuvântată sub ocrotirea Sfintelor Femei Mironosițe. Hristos, Cel înviat din morţi,
Icoana Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, cu părticele din sfintele sale moaște a fost purtată
Primul botez la Cetatea Sfântului Ierarh Spiridon. Pruncul, născut de 40 de sfinți mucenici din
Slujbele de pomenire a celor răposați Hristos a înviat! Iubiți credincioși, în Duminica Tomii slujbele
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT! Sâmbătă, 18 aprilie ora 23.45, clopotele Bisericii Sf. Ierarh